Twestival: tweeting-up cu un scop caritabil
Putem schimba lumea in care traim chiar si cu cele mai noi tehnici de comunicare. Astfel social media de azi se implica in cauze sociale pentru a schimba lumea de maine. Retelele sociale au ajuns in faza in care sunt nevoite sa demonstreze ca pot avea impact la nivel global – servind nu numai interesele proprii, de grup sau corporative, dar luptand si pentru un interes comun, devenind astfel un instrument care poate determina schimbari sociale de mare impact.
O noapte. 175 de orase. Comunitatea Twitter se intalneste fata in fata pentru Tweet.Meet.Give
Un astfel de exemplu este Twestival – un eveniment ce are loc pe 12 februarie in 175 de orase din intreaga lume si care va reuni comunitatile Twitter cu scopul de a strange fonduri pentru charity:water – o organizatie non-profit care se ocupa cu imbunatatirea calitatii apei si furnizarea acesteia in tarile mai putin dezvoltate. Astfel twitter-istii care pana acum se intalneau doar online, isi vor lasa avatarul si identitatea virtuala acasa si vor participa la un eveniment offline care ii ajuta cu aceasta ocazie sa se intalneasca in lumea reala sau sa socializeze cu persoane pe care nu le cunosteau pana acum.
Reuniti pentru o cauza nobila, comunitatile twitter vor petrece simultan de la un capat la altul al planetei, de la Londra la Tokyo, New York, Sydney, dar si la Bucuresti si Cluj.
Twestival este organizat in intregime de voluntari din intreaga lume si toate fondurile stranse in urma acestui eveniment vor fi donate exclusiv organizatie charity:water.
Pentru cei care doresc sa faca o donatie pot gasit detalii pe twestival.com. 
Autor: Anca Jecu
Tags: eveniment, social media, twestival, twitter
